in Blog, Romania

Ne vedem la Theaterstock Bacău 2015

theaterstock

Update: programul complet este disponibil pe harta evenimentului!
În prima jumătatea a lui august, în Bacău, se vor desfășura o suită de evenimente cultural-artistice, de mare amploare, în cadrul primei ediții a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului „Theaterstock” ( Theaterstock – International Arts Festival Bacău 2015).

Tema primei ediții a Theaterstock Bacău este “We are one”, „în ideea în care (…) cred în misiunea formatoare a actului artistic în general şi a teatrului în particular, cred că într-o societate aflată în continuă dinamică şi cu un sistem al valorilor zdruncinat cultura este cea care face diferenţa” (Anca Sigartău – director al Teatrului Municipal Bacău și al festivalului).
Theaterstock Bacău este unul dintre cele mai importante evenimente de teatru și artă în general, din România, la care vor fi prezenți 1600 de artiști din 15 țări: Franţa, Spania, Germania, Italia, Marea Britanie, Canada, Cehia, Ungaria, Serbia, Israel, Portugalia, Belgia, Olanda, Rusia şi România.

Vor fi peste 138 de spectacole care se vor juca de dimineață până în miezul nopții (11.00 – 24.00), în diferite spații publice din Bacău: sălile de spectacol ale Teatrul Municipal “Bacovia”, Teatrul de Vară “Radu Beligan”, Centrul de Afaceri şi Expoziţii “G.M.Cancicov”, Sala Ateneu a Filarmonicii “Mihail Jora”, Centrul de Cultură şi Arte “George Apostu”, muzee, galerii de artă, dar şi diferite spaţii publice, precum parcurile oraşului, cafenele şi pub-uri.

Printre actorii români care vor fi prezenți cu spectacole la festival, amintesc de Maia Morgenstern, Constantin Cojocaru, Ilie Gheorghe, Ion Caramitru, Radu Gheorghe, Monica Davidescu, Daniela Nane, Anca Sigartău, Mihaela Teleoacă, Vlad Zamfirescu, Tudor Chirilă, Mihai Bisericanu, Sandu Mihai Gruia, Gheorghe Ifrim, Florin Busuioc, Tudor Aaron Istodor, Aurelian Temişan, Alexandra Velniciuc, Richard Bovnoczki, Isabela Neamţu, Lari Giorgescu, Tania Popa, Lia Bugnar şi Marius Manole.

În afară de spectacolele de teatru propriu-zis, publicul va putea urmări și concerte de muzică clasică, rock, fado, spectacole de flamenco şi world-music.

Biletele la spectacole pot fi cumpărate de la Agenţia Teatrului Municipal “Bacovia”, deschisă zilnic în intervalele orare 9.00 – 14.00 şi 17.00 – 21.00. În funcţie de spectacol, de spaţiul de joc şi de locul în sală, la evenimentele cu plată biletele variază între 10 şi 50 de lei. Pentru a facilita accesul publicului la cât mai multe spectacole, Teatrul Municipal “Bacovia” a pus în vânzare şi mai multe tipuri de abonamente, la care se adaugă reducerea de 50 la sută pentru elevi, studenţi şi pensionari, cât şi oferta “Cumperi cinci bilete şi primeşti 1 gratis.”

Pentru spectacolele cu preţul la bilet 15 lei (Sala Studio, Hala de Teatru-Centrul de Afaceri şi posibil, Ateneu)

10 spectacole-110 lei
15 spectacole-160 lei
20 spectacole-210 lei
25 spectacole-260 lei
Pentru spectacolele cu preţul la bilet 30 lei (Sala Mare Teatrul Municipal Bacovia, Teatrul de Vară)

10 spectacole-220 lei
15 spectacole-320 lei
20 spectacole-420 lei
25 spectacole-520 lei
Pentru spectacolele cu preţul la bilet 50 lei (Sala Mare Teatrul Municipal Bacovia, Teatrul de Vară)

10 spectacole-390 lei
15 spectacole-580 lei
20 spectacole-770 lei
25 spectacole-960 lei

Informaţii suplimentare se pot obţine sunând la numerele de telefon 0234 52 28 28, 0753 090 588, 0753 090 589, 0753 090 590, 0753 090 585 sau accesând paginile de Facebook Teatrul Municipal Bacovia şi Theaterstock Bacau.

Write a Comment

Comment