11 februarie 2009: /29

E bine sa mergi la scoala [Psihologic vorbind]

Citind articolul lui Mihai despre profesorii care nu stiu ce inseamna “buna-ziua”, m-am gandit serios in a scrie, la randul meu, cate ceva depre scoala. Asta inseamna ca daca voi avea profesori cititori, sunt rugati sa se relaxeze, sa bea 2-3 cafele si sa citeasca cu atentie fiecare rand, caci articolul nu se va referi (cel mai probabil) la ei.

Asadar mersul la scoala poate fi considerat de majoritatea elevilor ca fiind calea catre puscarie. Si de ce nu ar fi asa, avand in vedere ca acest liceu este privat de wc-uri, nu cunoaste normele sanitare (in cazul acesta normele toxice) in ceea ce priveste desfasurarea orelor de studiu. O adevarata priveliste de poveste, cu floricele si inorogi, cu femei de serviciu care spala podeaua regulat si care nu folosesc apa din bazinul wc-ului pentru economie.

In fine, trecem la profesori caci ei sunt importanti si de ei va depinde caracterul viitorului cetatean al Romaniei. In fond, de ei ar trebui sa depinda si educatia, dar asta este cateodata pe un plan mai indepartat. Avem specimenul cu un catalog sub brate (si cam atat daca este sa vorbim despre ceea ce il defineste ca profesor). Nimic special. Intra in clasa vesel, ca si cum Turnul Eifel i-a suras dimineata cand a facut cunostinta cu sapunul (sau presupusul), admira pustii terorizati de prezenta sa “mareata” si isi aseaza funduletul pe scaunelul care trebuie neaparat sa fie “de catedra”. Am realizat dupa acest exemplu concret de puritate a educatiei ca profesorii sunt cele mai bune exemplare de dovedire a psihologiei inverse.

In primul rand cand il vede ca intra in clasa, elevul isi da seama instantaneu ca are in fata un individ din tipologia: “sa_nu_faci_ca_mine”. Adica te uiti la el, il admiri cum se sugruma in propria-i aroganta si autoritate nefericita, si-ti zici in mintea ta: “Decat ca asta, mai bine ma sinucid”. Literar vorbind iei o caramida si ti-o izbesti de cap de vreo 17 ori sau iti dai seama ca s-ar putea sa ai o viata atat de ratata si pui mana pe carte, caci poate ai succesul sa ajungi cel putin cu o treapta sau doua mai sus decat el. In primul rand trebuie sa stii “niste alfabet” ca e greu sa te gandesti daca sunt douazeci si patru sau douazeci si sase de litere. Iti verifici bine teoria ca cel mai probabil vei primi o nota minuscula caci: “E foarte gresit”.

Si cum ziceam, relaxarea e cu cat mai motivata cu cat inteligenta individului ce detine puterea pixului pe un catalog (“cartonat frate”) isi face facuta prezenta. Calm ca si cum ar stie ce face, “profesorus-des-liceus” incepe a preda pe-ndelete, sa nu cumva sa-l prinda pauza cu lectia neterminata. Eventual mai tine si din pauza vreo 2 trei minute sau mai continua si ora viitoare (ori peste 3 dati dar cu data de azi). Astfel incepe sa deschida gura: “Lectia, adica L-E-C-T-I-A”. Tipul nu este timid ci isi verifica cuvintele bine, ca nu isi poate permite sa aiba o greseala de tipar in conversatia graita. Iar acesta este momentul definitoriu care iti va arata exact ce vrei de la viata. Din punct de vedere psihologic, este momentul in care iti dai seama cat esti de destept. Adica, intr-adevar nu am facut vreo facultate sau ceva de genul, dar sunt sigur ca am depasit nivelul cititului pe silabe, sau pe litere in cazul de fata. Desi este o etapa cam ciudata, eram sigur ca macar la facultate ea poate fi depasita cu usurinta. Dar m-as putea insela zicand ca el isi bate joc de elevi, ca profita de superioritatea “mentala” pentru a ne distinge pe noi, umilele fiinte care nu stiu nimic (Ori e tampit).

Si avem de-a face cu specimenul secund. Ala care vine la ora, infuriat de parca a descoperit ca a murit Hitler, izbeste catalogul de catedra si se izbeste la randul lui cu fundul de scaun. Partea in care izbeste catalogul este de inteles- este o metoda primitiva de a elimina praful de pe catedra- dar aia cu scaunul nu prea. Adica, la cat sunt de bine fixate, te face sa te inchini la o intalnire cu podeaua. In fine, intra in clasa, urmareste procedeele de mai sus, ca la carte, se uita in jur, de parca ar fi un leu inconjurat de antilope, si deschide catalogul unde apuca. Intreaba vestit ce-ati avut de pregatit, numeste unu’ caruia sa-i puna un doi, vede ca asta nu stie il aseaza. Si urmeaza vesnica si minunata dovata a cretinismului educational, adica: “scoateti o foaie de hartie”. Elevul are de invatat ca trebuie sa se pregateasca ora de ora. Mda, sigur – “Nene, din ce dam lucrare”. Dupa cateva minute apare un subiect “pueril” si anume lectia de zi. Problema este ca lectia de zi este un subiect relativ. Exista o lectie in manualul meu, una in manualul tau, una in caiet si alta care vrea “atotputernicul” de la catedra. Individul merge pe sistemul comunist: mot-a-mot (cuvant cu cuvant ca sa fie mai pe romana cacofonica).

Ar mai fi ca: “in occident se invata, ca nu stiu cum se evalueaza elevii cu teste saptamanale”, etc. Sunt sigur ca profesorii din occident se comporta ca maimutele si ca se merge si acolo pe principiul: “Copy/Paste” din spatiul alocat unitatii de memorie. “Noi nu gandim, noi muncim”.

“Vai, dar notele este singura autoritate care o avem asupra elevilor” pare sa se planga o fetita prin cancelarie” Nu tanti, elevii merg mai mult pe legea junglei urbane – Adica pe cat ii respecti, pe-atat te respecta. Sunt si exceptii, da principiul majoritatii se aplica la tampitii din politica, in fond nu 28 de elevi vor decide cand vor da lucrare pe baza de nervi ai ciclului intarziat, ci tovarasul.

[Click aici pentru a vota acest articol]