9 iulie 2012: , /12

Cronica unei căutări în Google

Demiterea lui Băsescu face traficul să curgă

Ai zice că, într-o țară în care se plânge zi de zi de politica actuală, lumea n-ar mai vrea să audă de Traian Băsescu. Publiciștii internauți au speculat atât de bine acest aspect, încât fiecare blogărică și forumică au publicat câteun sondaj. Influența unuia se măsoară, va să zică, în crezul cititorilor.

Dacă la blogurile politice sau chiar la ziare te-ai fi așteptat să apară un sondaj despre referendum, cu marje de eroare și voturi fraudate, la forumurile sportive, revistele de IT sau cele de gaming ai fi zis pas. Google m-a ajutat să trec peste acest impas și să descopăr lucruri nebănuite despre influencerii patriei cu drepturi democratice.

Spam intens pe „exit-poll” și „IMAS”.

Un prim pas în căutarea sondajelor a fost introducerea în Google a unor operatori care să-mi permită eliminarea spamului. Am constatat cu stupoare că în ultimele 2 luni s-ar fi făcut un spam intes pe cuvintele „exit-poll”. Ambele, legate prin ghilimele și cratimă, au ieșit la iveală în sute de rezultate, când nu s-a făcut interogarea lor.

IMAS, al doilea cuvânt cheie pe care l-am eliminat din căutare, a împânzit online-ul, dovadă a încrederii nației într-o singură firmă de cercetare.

Gândul.info, singurul site de știri din romania care a făcut SEO pe cuvântul căcat

Astfel, se poate observa cu ușurință că, interogarea cuvintelor „cacat” „referendum” si „poll”, primul rezultat va fi dat de gândul.info. Nu reușesc să îmi dau seama dacă nu cumva s-au făcut și campanii AdWords, dar cert este că gândul.info a fost eliminat din interogare pe motive din decență.

* Aduc mențiune că am realizat combinația „căcat, poll, referendum”, la nervi, după ce gândul.info ieșea, efectiv, la fiecare căutare. Pentru cunoscători: [cacat site:gandul.info], scoate la iveală doar 1270 de rezultate, de vreo 10 ori mai puține decât realitatea.net.

ziare.com, newz.ro sau spamul la pătrat

În condițiile în care site-urile consacrate încearcă spamul cu degetul, agregatoarele îl fac să crească exponențial. Pentru fiecare exit-poll sau imas, zicare.com sau newz.ro umpleau, la rândul lor, alte 5 pagini de căutări, făcând interogarea inițială irelevantă și lipsită de esență.

Cum arată o interogare eficientă?

În final, pentru atingerea scopului, o interogare a motorului de căutare s-a format astfel:

[poll demiterea lui basescu -imas -site:ziare.com -site:newz.ro -„exit poll” -site:gandul.info].

Căutarea a returnat 235.000 de rezultate, nefiltrare de conținutul duplicat dar mult mai eficientă decât cele 5.000 000 doveditoare ale existenței irelevantului.

O concluzie irosită – fără pretenții

România se bătea cu pumnul după ceafă că motoarele de căutare ne văd ca pe-o nație proastă, needucată sau hoață. Existența agramaților cu bloguri sau forumuri nu poate fi ștearsă din nicio țară și mulți se cred testiculari pentru că părerea lor sparge rezultatul unei interogări. Totuși, de la adevărații formatori de opinie, referitor la ziarele online consacrate, am putea avea pretenția că pot fi decenți.

Nu trebuie uitat, totuși, că prima forma a publiciștilor internauți de a schimba autocompletarea google a fost să scrie cu H1 (titlu mare) că „Românii sunt proști”.