in IT

Ce antivirus folosesc?

Untitled-2În urmă cu 2 ani scriam despre Microsoft Security Essentials și pomeneam că ar printre cele mai eficiente antivirusuri gratuite. Mă refeream, bineînțeles, la un raport între resursele consumate și modul în care detectează amenințările potențiale. Combinat cu precauția, utilitarul de la Microsoft își făcea bine datoria și nu eram singurul care a ajuns la concluzia asta (figura deja în topuri ca fiind un runner-up). Mai târziu, am pomenit că era singurul antivirus gratuit pentru IMM-uri, unde, iarăși, am avut dreptate, iar subiectul a rămas de actualitate pentru că soluțiile alternative pentru un start-up sunt inexistente.

De la începutul anului, însă, am început să folosesc BitDefender Total Security 2013 și am lăsat deoparte documentarea pentru acest subiect. Clienților le recomand versiunea gratuită pentru calculatoarele personale, iar pe cei care încă se feresc de astfel de softuri îi trimit pe online scanner. Nu pot spune dacă este sau nu cel mai bun, dar la mine și-a făcut treaba foarte bine timp de un an.

În concluzie, nu m-am înșelat când am scris ce-am scris despre Security Essentials sau când l-am comparat cu BitDefender Gonzales. N-am greșit nici la partea cu precauția și nu am motive să caut soluții alternative.

Write a Comment

Comment

  1. am patit-o sa-mi detecteze aiurea fel de fel de fisiere ca fiind virusi, atunci am inteles ca e ceva neclar la bitdefender si… am scos…
    culmea, pe virustotal, niciun alt antivirus n-a zis nimic, doar bitdefender… si… nu doar o data!!